Dimineața devreme în Rosetti. Un bistro în care cineva spune "Bună dimineața!" cu același zâmbet cald fiecărei persoane care intră. Miroase a cafea. Oamenii se adună la coadă, se salută zâmbind, se aud amestecate engleză, română, hi, good morning, what a nice day. E soare. În fața ușii închise, o femeie înfășurată în geci și eșarfe negre până peste cap, haine murdare, părul cărunt, se uită prin vitrină înăuntru. E mică de statură, uscățivă, i se văd doar ochii. Mijește ochii uitându-se prin ușă, cu fatza lipită de geam.
Un tip solar, zâmbet larg, ochi albaștri, se apropie de ieșire cu un lemn pe care se află un sendviș mare și o cafea. Abia după ce a dus mâna spre ușă o observă pe femeia care îi blochează ieșirea. Zâmbetul îi rămâne pe buze, larg și solar, în timp ce ochii își schimbă expresia. Câteva secunde de panică, în timp ce mâna i se întinde în continuare - doar că mai încet - spre clanță. Panica intensă din privire, cu care caută ajutor în jur, îi dispare instant o dată ce corpul femeii se dă la o parte din drum. Zâmbetul a rămas acolo în tot acest timp. Femeia se îndepărtează de ușă, înspre strada aglomerată. Tipul iese. Se așează afară la soare, cu senvisul, cafeaua și o tabletă pe care o deschide în timp ce își pune căștile și ia o gură mare de cafea.
Comentarii
Trimiteți un comentariu